In tratatele de specialitate mai vechi erau numite “incrustatii intracoronare” sau „intratisulare”, pentru a le diferentia de incrustatii extracoronare, numite clasic „onlay” (situat pe), care in prezent sunt considerate de majoritatea autorilor, ca facand parte din metoda acoperirii, fiind deci coroane partiale.

Primele inlay-uri executate din aur erau considerate adevarate bijuterii. De fapt, in unele tratate este redata fotografia unui craniu imens mayas avand incisivii incrustati cu turcoaze in scop „estetic”.

Definitie

Inlay-urile sunt proteze fixe unidentare realizate in laborator si cimentate ulterior in cavitati special preparate in prealabil, reconstituind astfel morfologia afectata de unele leziuni ale coroanelor dentare, in special carii, in conditii superioare obturatiilor.

Materiale

Inlay-urile sunt realizate din aliaje metalice in zonele latrale. In zona estetica inlay-urile din ceramica, compozit si acrilat au fost inlocuite in ultima vreme de obturatiile cu rasini compozite, care sunt mai estetice si au aderenta net superioara inlay-urilor cimentate.

Recent s-a reluat executarea inlay-urilor fizionomice din mase ceramice sau rasini compozite din noua generatie, dar pentru zona molar – premolara, avand in vedere cresterea exigentelor fizionomice.

Inlay-urile metalo-ceramice recente sunt reprezentate de o „cupa” metalica turnata, cu pereti de 0,3 mm grosime, in care se arde ceramica.

Sunt descrise chiar tehnici de realizare a unor inlay-uri din amalgam, condensat deci pe model si apoi cimentat ca un inlay metalic in cavitate. Primele inlay-uri au fost realizate din ceramica, arsa pe folie de platina, adaptata pe peretii cavitatii.

Avantajele inlay-urilor:

– refac corect morfologia ocluzala;

– refac corect proximal: punctul de contact, ambrazura ocluzala si cea parodontala;

– protejeaza smaltul prin acoperirea zonelor bizotate cavo- superficiale;

– pot proteja unii cuspizi periclitati, prin acoperirea acestora (=inlay-onlay);

– sunt rezistente, fiabile;

– sunt neutre chimic si biologic.

Dezavantaje:

– sunt exigente privind executia clinica si tehnica;

– au un anumit grad de periclitare a dintelui respectiv, mai ales la premolarii cu pereti restanti subtiri.

Indicatii:

– reconstituire morfo-functionala a dintilor afectati de carii mai putin extinse sau putin profunde;

– retentori pentru punti de intindere mica, in cavitati ocluzo-proximale, fie clasic ca inlay in inlay, fie prin fixare moderna cu tehnica adeziva;

– imobilizarea dintilor parodontotici;

– sprijin pentru proteze scheletate;

– refacerea ocluziei functionale sau prevenirea disfunctiilor ocluzare: oprirea abraziei, prevenirea „plonjarii” unui cuspid antagonist in carie sau a migrarii orizontale a dintelui adiacent cariei proximale.

Contraindicatiile relative ale inlay-urilor:

– procese carioase prea extinse sau profunde;

– predispozitie marcata la carii;

– pe dinti devitali, care sunt mai friabili;

– igiena bucala deficitara;

– retentori pe stalpi terminali sau intermediari in edentatii intercalate intinse;

– tineri sub 18 ani, cand prepararea poate periclita camera pulpara;

– ocluzii nefavorabile.

Clasificarea inlay-urilor:

1. Dupa materialul din care se confectioneaza (metalice, ceramice, compozite, combinate);
2. Dupa aspect (fizionomice, nefizionomice);
3. Dupa complexitate (simple, compuse);
4. Dupa acces (acces simplu, acces dificil);
5. Dupa clasificarea cavitatilor elaborata de Black;
6. Dupa clasificarea lui Hess a cariilor;
7. Clasificarea inlay-urilor dupa topografie.

Stabilirea diagnosticului si indicatiei de tratament

Examenul clinic al dintelui in cauza trebuie sa scoata in evidenta:

– leziunea (carie, eroziune cuneiforma, etc.);

– localizarea, intinderea si profunzimea ei;

– rezistenta peretilor cavitatii respective;

– starea pulpei dentare;

– relatiile leziunii cu parodontiul marginal;

– statusul parodontal;

– rapoartele interdentare cu dintii adiacenti si cu cei antagonisti.

Examenul radiologic este necesar uneori, pentru a se releva grosimea stratului dentinar cavo-pulpar, care depinde de morfologia dintelui, de profunzimea leziunii, dar si de varsta si reactivitatea pulpara.

Diagnosticul trebuie sa precizeze: leziunea, localizarea si profunzimea.

Indicatia protetica se pune dupa raspunsul la urmatoarele intrebari:

– se poate realiza un inlay? (este indicat?);

– ce tip: simplu, compus, ce retentii vor fi preparate?

– din ce material?

Accidente si complicatii dupa aplicarea inlay-urilor

Caria secundara. Cauze:

– indicatie gresita (cariopredispozitie, igiena deficitara);

– lipsa extensiei preventive;

– contractii ale machetei;

– contractii la turnare, prelucrare neglijenta;

– margini fragile;

– bizotare incorecta;

– brunisare neefectuata sau incolpeta.

Decimentarea. Cauze posibile:

– pereti verticali prea divergenti;

– adancime prea mica;

– planseu concav al cavitatiilor de clasa I;

– pereti pulpari si gingivali inclinati in afara la cavitaiile de clasa a II-a;

– retentia ocluzala ineficienta sau fracturarea ei la inlay-urile ocluzo-proximale;

– inexactitati;

– cimentare defectuoasa.

Fractura dintelui:

– pereti subtiri;

– pereti prea verticali (insertie fortata);

– cuspizi neprotejati.

Modificari pulpare:

– coafaje nereusite;

– slefuiri incorecte.

previous post

Coroane de invelis nemetalice (coroane estetice)

next post

Indicatii postextractionale